Destinatii
Europa
Destinatie: Mexic
Durata: 13 nopti
REVELION MEXIC – Circuit Orasele Coloniale si Sejur CancunTransport AVION | 15 zile, 13 nopti | Descriere tur
PRINCIPALELE ATRACTII INCLUSE:
Itinerariu: Mexico City –Teotihuacán – Puebla – Queretaro – San Miguel de Allende – Atotonilco – Guanajuato – Tlaquepaque – Guadalajara – Merida – Kabah – Uxmal – Chichén Itzá – Cenota Ik-Kil - Cancun
PROGRAM:
29 decembrie Bucuresti – Paris – Mexico City
Mese incluse: cina
Intalnire cu insotitorul de grup la Aeroportul International Henri Coanda Otopeni la ora 04:00 pentru imbarcare pe zborul companiei AF 1089 cu destinatia Paris. Decolare la ora 06:20 si aterizare la Paris, la ora 08:40. Escala pana la ora 15:40, cand vom decola cu zborul AF 174, care va ateriza in Mexico City la ora 20:55. Suntem in Mexico City (Ciudad de Mexico), capitala Mexicului si cea mai mare metropola din America de Nord. Construit pe ruinele vechiului oras aztec Tenochtitlan, Mexico City este unul dintre cele mai vechi orase din America. Arhitectura coloniala, arta, mancarea picanta si bogatul patrimoniu cultural, ofera vizitatorilor numeroase activitati care, cu siguranta, vor satisface orice interes. Transfer la hotel, unde vom avea parte de un cocktail de bun venit, urmat de servirea cinei. Cazare la Hotel Casa Blanca 4* sau similar Mexico City.
30 decembrie Mexico City – Teotihuacán
Mese incluse: mic dejun, pranz
Mic dejun. Vom vizita orasul antic Teotihuacán, care a fost odata cel mai mare oras din America. Teotihuacán este numele pe care aztecii l-au dat orasului atunci cand l-au descoperit, dar numele original ramane un mister, deoarece atunci cand au gasit orasul fusese deja abandonat de fondatorii sai. Aztecii au crezut ca nu este posibil ca oamenii sa fi construit astfel de structuri grandioase, asa ca l-au numit "Orasul Zeilor". Urcand piramida veti avea o vedere incredibila asupra intregii zone (urcarea va fi supusa acordului primit de la autoritatil) de la Ciudadela, in partea stanga, pana la Piramida Lunii, in partea dreapta. Apoi, ne vom indrepta spre cel mai important loc de pelerinaj catolic din Mexic: Basilica Santa Maria de Guadalupe, sfanta protectoare a Mexicului. Bazilica a fost construita in apropierea locului in care Fecioara Maria i s-a aratat lui Juan Diego. Vom lua pranzul si vom participa la o lectie de gatit guacamole, in care vom afla cum se prepara celebrul preparat. Intoarcere la hotel in Mexico City. Cazare la Hotel Casa Blanca 4* Mexico City sau similar.
31 decembrie Mexico City
Mic dejun. Ziua este dedicata in intregime turului de oras Mexico City, impreuna cu ghidul local. Prima oprire va fi la Muzeul National de Antropologie, unul dintre cele mai importante muzee din Mexic, conceput pentru a gazdui si expune mostenirea arheologica a popoarelor din Mezoamerica, tinand cont si de actuala diversitate etnica a tarii. Colectia Muzeului National de Antropologie este alcatuita din numeroase piese arheologice si etnografice din tot Mexicul. Printre cele mai importante exponate se numara Piatra Soarelui – considerata inima muzeului, capetele colosale ale culturii olmece, sculpturile monumentale Teotihuacan dedicate Zeilor Apei, mormantul lui Pakal, ofrandele funerare de la Monte Albán, stelele de la Xochicalco, un atlant toltec adus de la Tollan-Xicocotitlan si monolitul Tlaloc care pazeste intrarea in muzeu. Apoi, ne vom indrepta catre centrul istoric, traversand celebrul Paseo de Reforma, unde vom vizita El Zócalo, numit si Plaza de la Constitución, in onoarea Constitutiei din Cádiz adoptata in 1812. Vom admira Palatul National, sediul puterii executive federale din Mexic si Catedrala Metropolitana a Adormirii Maicii Domnului, sediul Arhidiocezei Romano Catolice din Mexic (vizite exterioare). Ne vom plimba de-a lungul strazii Francisco I.Madero, una dintre cele mai populare si mai aglomerate artere inca din vremurile coloniale si una dintre primele strazi ale noului oras spaniol construit pe ruinele capitalei aztece Tenochtitlan. Dupa servirea pranzului la un restaurant local, vom vizita Palacio de Bellas Artes - centrul activitatilor artistice si culturale din Mexic. Palatul din marmura alba si picturile murale de la etajele superioare ne vor incanta privirile. Intoarcere la hotel. Seara, optional cina de revelion sau participare la festivitatile organizate in piata publica pentru a sarbatori trecerea in noul an. Cazare la Hotel Casa Blanca 4* Mexico City sau similar.
01 ianuarie Mexico City – Puebla
Mese incluse: mic dejun, cina
Mic dejun. Ne vom indrepta catre Puebla, unde vom participa la un tur de oras. Fondat drept Puebla de los Ángeles ("Orasul ingerilor"), orasul are un patrimoniu cultural bogat. Vom admira Capela Rosario, care adaposteste statuia Fecioarei Rozariului, inconjurata de reprezentarile numerosilor sfinti, ingeri si martiri. Vom vizita El Parian, cea mai mare piata artizanala din oras si vom admira Catedrala cu una dintre cele mai inalte clopotnite din Mexic. Altarul central a fost construit intr-o forma octogonala, iar celelalte patru altare sunt orientate in directia punctelor cardinale. Apoi, apoi ne vom plimba pe strazile si aleile pietruite din centrul istoric. Transfer la hotel pentru cazare. Servirea cinei. Cazare la Hotel Colonial Puebla 3* sau similar.
02 ianuarie Orasele coloniale: Queretaro si San Miguel Allende
Mic dejun. Vom porni catre Queretaro, unul dintre cele mai frumoase orase coloniale. Centrul istoric foarte bine conservat, a fost inclus in Patrimoniul Mondial UNESCO in anul 1996. Vom admira casa Corregidora, in care aveau loc „reuniunile literare” ale celor care sustineau independenta Mexicului, apoi Casa de la Marquesa, realizata in stil baroc, la ordinul marchizului care a construit si un apeduct, la rugamintea unei calugarite de care era indragostit. Vom ajunge la Manastirea Santa Clara fondata in secolul al XVII-lea pentru calugaritele din Ordinul Clariselor si la Teatrul Republicii, unde a fost elaborata constitutia mexicana din 1917. Ne vom continua drumul catre San Miguel de Allende, un orasel colonial, cu cladiri colorate, care s-a transformat intr-un refugiu al artistilor. Institutul Allende ii atrage de zeci de ani pe cei care isi doresc sa studieze arta, dar si pe cei care sunt dornici sa o admire, in galeriile sale. Vom admira Manastirea Imaculatei Conceptii, a carei biserica are un dom impresionant, apoi simbolul orasului - Biserica San Miguel Arcangel, cu faimoasa fatada roz, in stil neogotic. Apoi, din piata artizanala vom putea achizitiona suveniruri. Servirea cinei. Cazare la Hotel Imperio de Angeles 4* sau similar in San Miguel de Allende.
03 ianuarie San Miguel Allende – Atotonilco – Guanajuato
Mic dejun. Ne vom indrepta catre Guanajuato, iar pe drum ne vom opri la Atotonilco, unde se afla Sanctuarul, numit si Capela Sixtina a Mexicului, inclus in Patrimoniul Mondial UNESCO. In Guanajuato, vom descoperi strazile subterane, aleile si pietele in care se desfasoara anual Festivalul International Cervantino. In colosala piata municipala, pe langa piesele din ceramica si suveniruri, vom gasi numeroase standuri cu fructe exotice, legume si preparate traditionale. Apoi, vom admira grandiosul teatru Juarez, realizat in stil eclectic, Universitatea cu cele 133 de trepte si ne vom putea relaxa in piata principala a orasului, amenajata precum o gradina, cu copaci si fanatani. Transfer la hotel si servirea cinei. Cazare la Hotel Holiday Inn Express 4* sau similar in Guanajuato.
04 ianuarie Guanajuato – Tlaquepaque – Guadalajara
Mic dejun. Vom ajunge la Tlaquepaque, un orasel cunoscut drept Pueblo Magico. Atmosfera calda, ospitalitatea localnicilor, piesele traditionale din ceramica, textilele si mariachi atrag numerosi turisti. Ne vom continua drumul catre Guadalajara, unul dintre cele mai mai mari orase din Mexic. Guadalajara are un rol important in identitatea culturala mexicana, fiind locul in care isi au originea tequila si mariachi. Intr-un tur de oras, vom vizita catedrala maiestuoasa realizata intre secolele XVI-XVII si vom admira Palatul Guvernatorului, ce reprezinta cel mai bun exemplu al arhitecturii coloniale din Mexic. Din acest palat, Miguel Hidalgo, liderul miscarii de independenta, a emis un decret pentru abolirea sclaviei, in 1810. Teatrul Degollado, unul dintre cele mai mari teatre din America Latina, realizat in stil neoclasic este un simbol al orasului. Ospiciul Cabanas, construit in secolul al XIX-lea pentru a-i adaposti pe orfani, batrani si invalizi, reprezinta un complex arhitectural unic si a fost inclus in Patrimoniul Mondial UNESCO in 1997. Capela ospiciului a fost decorata cu picturi murale de catre Jose Clemente Orozco si sunt considerate capodopere ale secolului al XX-lea. Azi, ospiciul este sediul Institutului Cultural Cabanas. Transfer la hotel si servirea cinei. Cazare la Hotel Morales Historico y Colonial 4* sau similar in Guadalajara.
05 ianuarie Guadalajara – Merida
Mese incluse: mic dejun
Mic dejun. Transfer catre aeroportul din Guadalajara pentru imbarcarea pe zborul catre Merida. Vom descoperi orasul fondat in 1542, pe locul unei antice asezari a civilizatiei Maya. Merida este capitala culturala a Peninsulei Yucatan, cu numeroase muzee, parcuri si palate, fiind plasata la scurta distanta de ruinele Maya, de cenote si de plaje. In turul de oras, ne vom plimba de-a lungul Bulevardului Montejo, asemanat cu Champs-Elysees si vom admira simbolul orasului - Monumentul Patriei, realizat la mijlocul secolului al XX-lea, ce prezinta figurile celor care au marcat istoria Mexicului. Apoi, vom ajunge in Piata Principala, flancata de Catedrala San Ildefonso, una dintre cele mai vechi din America Latina si de Palatul Guvernului din Yucatan. Cazare la Hotel Gamma Merida el Castellano 4* in Merida sau similar.
06 ianuarie Merida – Kabah – Uxmal
Mic dejun. Vom pleca spre Kabah, una dintre putinele asezari Maya care si-au pastrat numele original. Cea mai cunoscuta structura din Kabah este Palatul Mastilor, cu o fatada realizata din sute de masti din piatra ale Zeului Chaac, zeul ploiii. Vom ajunge apoi, la Uxmal, oras a carui denumire provine fie de la Oxmal, care inseamna construit de trei ori, fie de la Uchmal, adica ceea ce urmeaza sa vina. Inclus in Patrimoniul Mondial UNESCO, situl arheologic contine numeroase structuri, precum piramide, palate si un teren pentru jocul cu mingea. Vom vedea cea mai inalta structura a complexului - Piramida Magicianului, despre care se spune ca a fost construita de Itzamná intr-o singura noapte. Vom putea admira Patrulaterul Calugaritelor, numit astfel de spanioli, pentru ca le amintea de o manastire europeana. A fost probabil folosit drept scoala pentru formarea vindecatorilor, astrologilor, samanilor si a preotilor. Mergand catre sud, vom ajunge la Curtea pentru jocurile cu mingea, apoi vom vedea una dintre cele mai frumoase cladiri din Uxmal: Palatul Guvernatorilor, ce prezinta un exemplu excelent de mozaic din piatra creat probabil, de sute de zidari si de sculptori. Cele doua arcade, care se afla printre cele mai inalte din lumea mayasa, au pasaje ce impart cladirea in trei sectiuni. Palatul ocupa cinci hectare si contine sculpturi ale Zeului Chaac si simboluri astrologice. Servirea pranzului la un restaurant local. Intoarcere la Merida. Cazare la Hotel Gamma Merida el Castellano 4* in Merida sau similar.
07 ianuarie Chichén Itzá – Cenota Ik-Kil – Cancun
Mese incluse: mic dejun, pranz, cina in regim All Inclusive
Mic dejun. Vom pleca catre Chichén Itzá, cel mai important sit mayas din Mexic, inclus in Patrimoniul Mondial UNESCO si una dintre cele 7 Minuni ale Lumii Moderne. Cea mai cunoscuta structura este Templul lui Kukulkan, cunoscut si sub numele de El Castillo. Aceasta piramida glorioasa demonstreaza acuratetea si importanta astronomiei mayase, dar si influenta puternica a toltecilor, care au invadat orasul in jurul anului 1000. Templul are 365 de trepte – cate una pentru fiecare zi a anului. Cunostintele astronomice ale mayasilor erau atat de avansate, incat acestia puteau chiar sa prezica eclipsele solare, iar o structura impresionanta si sofisticata este cea a Observatorului. Vom putea admira Marele Teren de Joc, care este construit in asa fel incat chiar si o soapta spusa intr-un capat, se poate auzi in celalat capat. De asemenea, vom vedea platforma Tzompantli, decorata cu reprezentari ale unor cranii, platforma vulturilor si a jaguarilor, decorata cu imagini ale jaguarilor si ale vulturilor care devoreaza inimile oamenilor si despre care se spune ca simbolizeaza razboinicii ce capturau victimele pentru a-l hrani pe Zeul Soarelui. Vom admira Piata celor 1000 de Coloane si Cenota Sacra in care se aruncau obiecte pretioase, drept ofrande, dar si razboinici, copii si fecioare. Au fost gasite in cenota sute de oseminte, bijuterii si piese din ceramica. In cele din urma, vom vizita Cenota Ik-Kil, folosita de mayasi pentru a prezenta ofrande Zeului Chaac. Numele Ik Kil inseamna „Locul Vanturilor”. Una dintre minunile naturale din Mexic, cu apele sale cristaline, imprejurimile verzi luxuriante si istoria bogata, cenota are diametrul de aproximativ 60 de metri. Vom putea vedea pesti inotand in apa limpede si chiar broaste testoase. Dupa ce vom servi pranzul la un restaurant local, vom continua calatoria catre Cancun. Transfer la hotel si cazare la Hotel Emporio Cancun 4* in Cancun sau similar.
08 – 10 ianuarie Sejur 3 zile cu All Inclusive in Cancun
Mese incluse: All Inclusive
Mic dejun. Cancun, cu superbele sale ape turcoaz, plajele cu nisip alb fin si recifele de corali, este una dintre cele mai populare destinatii din Mexic. Cancun are cate ceva pentru fiecare, oferind numeroase activitati: scufundari, snorkeling, parasailing, plimbari cu jet ski-ul sau relaxare pe plaja. Poate fi vizitat Muzeul Maya din Cancun, care gazduieste sute de artefacte descoperite in siturile arheologice din peninsula Yucatan. In zona se gasesc mall-uri, magazine ale brandurilor cunoscute si piete de vechituri. De asemenea, puteti opta pentru excursiile optionale organizate de agentiile locale. Cazare la Hotel Emporio Cancun 4*in Cancun sau similar.
11 ianuarie Cancun – Amsterdam
Mic dejun. Timp liber la dispozitie pana la ora eliberarii camerelor (ora 12:00, bagajele pot fi depozitate la receptie). Transfer la Aeroportul din Cancun pentru imbarcare pe zborul companiei KLM, KL 690 cu destinatia Amsterdam. Decolare la ora 17:05.
12 ianuarie Amsterdam – Bucuresti
Aterizare la Amsterdam, la ora 08:30. Escala pana la ora 09:25, cand vom decola cu zborul KL1373 catre Bucuresti. Sosire pe Aeroportul Henri Coanda Otopeni la ora 13:10.
*Grup minim 25 de platitori**In caz de neintrunire a numarului de participanti cu minim 21 de zile inainte de data plecarii, circuitul se anuleaza sau se reprogrameaza.
* In majoritatea hotelurilor din Mexic camerele cu ocupoare de 3 persoane, au 2 paturi matrimoniale
Nota valutara: In situatia in care dolarul american (USD) se apreciaza major fata de moneda in care au fost calculate tarifele (EUR), la un curs mai mic de 1EUR=1.05 USD, tariful excursiei va fi recalculat, cu minim 21 de zile inainte de plecare, in conditiile stipulate de lege.
SERVICII INCLUSE :
NU SUNT INCLUSE :
INFORMATII UTILE
Documente de calatorie:
Cazarea si programul excursiei:
Informatii referitoare la zborile incluse in pachet:
Căutăm timp de câteva momente vacanța SMART potrivită pentru dumneavoastră! Vă rugăm să așteptați...
Va rugam sa alegeti o data de plecare pentru a vedea preturile.