Fiorduri Scandinave

  • Danemarca, Norvegia, Suedia
Alege data de plecare

Tarifele pornesc de la 1030 € de persoana in camera dubla. Oferta valabila in limita disponibilitatilor. Pentru detalii si rezervari va rugam contactati echipa vacantesmart.ro

1030 € de persoana
Plecare din
Bucuresti
Tip transport
Avion
Tari destinatie
Danemarca, Norvegia, Suedia
Durata
11 zile, 10 nopti
preturi la oferta!

Itinerariu

 Ziua 1. București –Stockholm
Călătoria noastră începe din aeroportul Otopeni de unde ne imbarcam pentru zborul spre Stockholm. Dupa aterizare, imbarcare in microbuzul de transfer si deplasare catre hotel. Cazare in Stockholm. Seara intalnire cu ghidul si grupul sosit din tara cu autocarul. “ Sedinta tehnica” pentru programul de a doua zi!.

 Ziua 2. Stockholm - Croazieră Drottningholm
Nu vrem să pierdem niciun moment, așa că imediat după cafeaua de dimineață pornim la un tur mai amănunțit și mai relaxat al orașului, în special al centrului istoric. Aici descoperim vechiul oraş medieval (Gamla Stan), Catedrala, Palatul Regal, Parlamentul, Muzeul Vasa unde admiram măreția unui vas de război ce datează din secolul al XVII-lea, recuperat din apele mării după 300 de ani.
Aveti acum ocazia sa treceti pragul impresionantei cladiri a Primăriei din Stockholm, unde în salonul albastru şi salonul auriu, în fiecare an, se organizează dineul ce are loc după ceremonia de decernare Premiilor Nobel (vizita Primăriei este program optional). Timp liber la dispozitie pentru a descoperi pe cont propriu si alte elemente reprezentative ale capitalei suedeze. Palatul Drottningholm, (biletele de intrare nu sunt incluse), un monument arhitectural prins între stilurile Baroc și Rococo, ale cărui grădini și detalii decorative amintesc de Palatul Versailles. Revenim la hotelul din Stockholm.

 Ziua 3. Stockholm - Uppsala - Hammar
Astăzi pornim într-o nouă aventură spre Uppsala, un important centru universitar (universitatea Uppsala fiind cea mai veche din Scandinavia) și al patrulea oraș ca mărime din Suedia, făcând parte din provincia istorică Uppland. În Uppsala vizităm străduțele centrului istoric unde se află Catedrala, fost loc de încoronare al Regilor Suediei, apoi ne îndreptăm spre satul Gamla Uppsala, aflat la 5 km distanță față de Uppsala și pornim pe urmele vikingilor, descoperind mai multe despre cultura acestui popor. Asezările rurale cu ferme și coline verzi oferă o priveliște deosebită. Gamla Uppsala este considerată a fi una dintre cele mai vechi și importante regiuni din Scandinavia, unde, spun legendele, ar fi locuit însuși Odin. După această vizită, cel puțin interesantă, pornim spre Hammar, aflat pe malul lacului Mjøsa, cel mai mare din Norvegia. Cazare în zona Hammar.

 Ziua 4. Hammar – Lillehammer – Kristiansund – Molde (Drumul Atlanticului)
Plecăm de dimineață spre Lillehammer, stațiune montană renumită, care a fost gazda Jocurilor Olimpice de Iarnă din 1994. De acolo, pornim spre Kristiansund, cu o tradiție milenară în pescuit. O cantitate semnificativă de klippfisk (cod sărat) este preparată aici și pleacă în întreaga lume pentru a fi consumată. Continuăm călătoria cu un drum legendar, care merită urmat măcar o dată în viață. Este vorba despre zona supranumită Drumul Atlanticului, care cuprinde un traseu de poveste. Șoseaua se unduiește ca un șarpe de-a lungul coastei Oceanului Atlantic, iar multitudinea de insule și poduri ofera o priveliște de neuitat. Vă vindem un pont: dacă sunteți atenți, pe lângă peisajele minunate, veți putea observa foci și balene, native zonei. Ajungem în Molde, cunoscut ca „Orașul Rozelor” și ne retragem la hotel.

 Ziua 5. Molde – Drumul Trolilor – Drumul Vulturilor
Astăzi vom avea parte de momente care par desprinse din miturile cu neînfricații vikingi. Pornim din Molde pe Drumul Trolilor, una dintre cele mai spectaculoase atracții din Europa de Nord. Practic, acesta constă în peste 8 kilometri de șosea montană și poduri care pare că plutesc între apă și cer. Drumul care străbate zeci de insule și culmi montane enorme are nu mai puțin de 11 curbe în ac de păr și ne oferă o panoramă impresionantă. Luăm apoi feribotul, traversăm spre Norddalsfjord, un pitoresc sat cu doar 200 de locuitori și intrăm pe Drumul Vulturilor, spre Geiranger. Ne îmbărcăm (contra cost) intr-o croazieră în care descoperim cel mai cinematic și cel mai fotografiat fiord din Norvegia. Culmile muntoase domină atât înălțimile cerului, cât și pământul, Geiranger având peste 1.400 de metri altitudine și coborând până la 500 de metri sub nivelul mării. Vedem și tumultuoasele ape învolburate ale cascadelor Voalul Miresei și Cele 7 Surori, apoi ne îndreptăm spre zona Forde - Songdal pentru odină.

 Ziua 6. Aurland - croazieră pe Sognefjord – Bergen
De dimineață, pornim spre regiunea Aurland, trecând prin cel mai lung tunel din lume, Lærdal, care a fost deschis în anul 2.000 și se întinde pe 24,5 kilometri. Ajungem în pitoresca localitate Flam, unde ne îmbarcăm într-o croazieră (contra cost) pe imensul fiord Sognefjord, supranumit Regele Fiordurilor, deoarece este lung de 205 kilometri și are o adâncime maximă de mai mult de 1.300 de metri, fiind cel mai lung și adânc fiord din lume. Stâncile dramatice și peisajul idilic au făcut din brațul Nærøyfjord „cel mai frumos loc din patrimoniul natural”, potrivit National Geographic Society. Ne despărțim cu greu de minunățiile din Sognefjord și mergem spre Bergen, drumul purtându-ne prin alt tunel memorabil, Gundvangen. Ne retragem la hotel pentru odihnă. Cazare in zona Bergen.

 Ziua 7. Bergen - Fiordul Hardanger - Oslo
Înconjurat de șapte dealuri și șapte fiorduri, Bergen este un oraș uimitor. În Evul Mediu timpuriu, a fost un important port maritim și un membru al Ligii Hanseatice, precum și capitala Norvegiei - o moștenire care poate fi văzută în casele de lemn din Bryggen frumos conservate, protejate în prezent ca parte a Patrimoniului UNESCO. După ce descoperim o parte din minunățiile din Bergen, plecăm pe coasta fiordului Hardanger spre Oslo. Întâlnim în drumul nostru și superba cascadă Vøringsfossen, cu a sa cădere de apă de 145 de metri înălțime. Ajungem în capitala norvegiană și ne indreptam spre hotel pentru cazare.

 Ziua 8. Oslo
După ce ne-am energizat la mic-dejun, descoperim magia inconfundabilă din Oslo. Clădirile din sticlă cu arhitectură modernă par că veghează centrul istoric, unde se află case și restaurante cochete în stil tradițional. Vedem Fortăreața Medievală Akershus, a cărei construcție a început imediat după ce Oslo a devenit capitala norvegiană, în 1299 și Opera Națională, care este considerată una dintre cele mai iconice clădiri moderne din întreaga Scandinavie. Continuăm cu Palatul Regal și nu putem încheia turul fără o plimbare în Parcul Vigeland, unde vom admira peisajele de poveste și sculpturile ieșite din comun. Timp liber în Oslo. Vă recomandăm să mergeţi în peninsula Bygdøy din Fiordul Oslo, pe care se găsesc câteva muzee, extrem de interesante printre care se numără Muzeul Kon-Tiki; Muzeul Norvegian de Istorie Culturală; Muzeul Navelor Vikinge; Muzeul Maritim Norvegian. Vom căuta suveniruri și vom admira exponatele aflând lucruri interesante despre modul de viață al strămoșilor sau al celebrilor exploratori ai Norvegiei. Seara cazare la acelasi hotel din Oslo.

 Ziua 9. Oslo – Goteborg – Helsingor – Copenhaga
Din Oslo coborâm spre Goteborg, al doilea oraș ca mărime din Suedia și cel mai mare port din Țările Nordice, situat pe coasta de vest a Suediei. Admirăm corăbiile cu pânze din port, apoi cutreierăm străduțele înguste pavate cu piatră din centrul istoric, traversate de tranvaiele micuțe si colorate. Admiram pe rand: Gotheborgs Utkiken - turnul principal, Opera, Centrul Maritim, Radhuset (Primăria), Bursa şi Centrul Istoric Gustav Adolfs Torg. Deplasare către sudul Suediei pentru traversare cu ferry boat-ul spre Helsingor. Traseul trece pe lângă Castelul Kronborg, locul tragediei lui Hamlet, impunător prin arhitectura sa sobră. In cursul serii sosire in Copenhaga. Cazare la hotel.

 Ziua 10. Copenhaga
Mic dejun. Vizită în Copenhaga pietonal și cu transport public. Admiram pe rând: Palatul Rosenborg - fosta reşedinţă regală, Palatul Christiansborg, Primăria, vechiul Port Nyhavn şi celebra statuie „Mica Sirenă” - simbolul capitalei daneze. Optional, excursie pentru vizitarea domeniului regal si a celui mai mare castel renascentist din Scandinavia, Frederiksborg - Muzeul National de istorie al Danemarciei, supranumit Versailles-ul Nordului si a Catedralei din Roskilde, cea mai veche constructie ecleziastica din caramida din nordul Europei, constructie ce a avut o influenta profunda asupra arhitecturii din intreaga regiune. Se pare că numărul cărămizilor este în jur de 3.000.000! Edificiul este demn de remarcat in special pentru stilurile arhitecturale succesive folosite in capelele auxiliare si in pridvoarele adaugate in timpul secolelor in care aceasta a servit drept mausoleu al familiei regale daneze. A fost inclusa inca din anul 1995 pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Timp liber pentru vizită în Copenhaga, în parcul de distracţii Tivoli (al 3-lea ca faimă din Europa), deschis publicului încă din 1843. Cazare la Copenhaga.

 Ziua 11. Copenhaga - Bucuresti
Ne facem bagajul și pornim la drum. Microbuzul de transfer ne asteapta sa ne duca la aeroportul din Copenhaga pentru zborul spre tara.





Servicii Incluse

• Bilet de avion Bucuresti-Stockholm si Copenhaga - Bucuresti
• transport cu autocar clasificat, exceptand zilele 2 si 10 (transport public);
• 10 cazari la hoteluri de 3-4* si IBIS;
• 10 mic dejun;
• însoţitor din partea agenţiei dupa intalnirea cu acesta in Stockholm in seara primei zile pana in ziua 10-a inclusiv, apoi asistenta turistica.

Servicii Neincluse

• Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opţionale), serviciile de ghizi locali, alte taxe şi cheltuieli personale.
• Excursiile opționale, pentru grup minim 30 de persoane;
• Croazieră (traversare cu feribotul) pe Geiranger şi Sognefjord (la Flam) 35 € + 35 € / pers. (se achită la înscriere).
• traversările cu feribotul la Norddalsfjord, Sognefjord, Helsingor: taxele pentru pasageri şi autocar, în total 65 € /pers. (se achită la înscriere).

Informati Financiare

SUPLIMENTE & REDUCERI

• Supliment de single 395 €
• Reducere copil 6-12 ani - 35 €, pentru cazare in camera dubla cu 2 adulti.
• Nou! Relax & Travel – Transfer Autogara Memento Bus - Aeroport Otopeni - 5 euro/ pers./sens.

Excursii Optionale

• Croaziera Drottningholm-30 €/pers.
• Primaria din Stockhom - 25 €/pers
• Palatul Frederiksborg si Roskilde - 50 €/pers.


De ce Vacante Smart?

In 14 ani peste 60.000 de turisti multumiti !

Ai nevoie de serviciile unui consultant pentru a rezerva? Suna la 0748.299.772 sau 0745.236.660

Pentru a imbunatati experienta de vizitare a site-ului si a crea reclame relevante pentru vizitatorii nostri, acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii pe acest site, va exprimati acordul asupra utilizarii cookie-urilor. Aflati mai multe, inclusiv despre blocarea cookie-urilor